fbpx

Premieră în România: fotbalul e la Noaptea Muzeelor! Descoperă tricourile lui Maradona și Ronaldo la miezul nopții în Centrul Vechi din București!

Pentru prima oară în istoria evenimentului Noaptea Muzeelor, cel mai iubit sport din țară e aproape de români prin Muzeul Fotbalului. Certificat de Ministerul Culturii, primul muzeu din România al fotbalului va fi deschis în noaptea de sâmbătă, 13 mai, spre duminică, 14 mai, unde pot fi descoperite colecții speciale dedicate marilor jucători ai Planetei, de la Maradona și Ronaldo, până la Hagi și Gică Popescu!

În Centrul Vechi din București, pe Gabroveni 24, cele mai faimoase cluburi românești sunt reprezentate cu istoria și poveștile lor, iar fotbalul se deschide spre copii și tineri cu exponate speciale în Muzeul Fotbalului.

„Echipa Nopții Muzeelor este foarte încântată de prezența în premieră la Noaptea Muzeelor a Muzeului Fotbalului din București. Ne bucurăm mai ales pentru că vorbim despre un muzeu cu o gândire curatorială interesantă și modernă, dar și pentru că abia așteptăm să vedem obiecte și echipamente care aparțin unor echipe de fotbal cu care am crescut și pe care continuăm să le susținem, cu nervi, energie, bucurie, dezamăgire, speranță.” au declarat reprezentații evenimentului Noaptea Muzeelor 2023.

Muzeul Fotbalului are program special de Noaptea Muzeelor, de la ora 20:00 până la 2 dimineața, fix atunci când se joacă cele mai tari meciuri de fotbal ale lumii, cu tot cu prelungiri!

Biletul costă doar 20 de lei, însă magia legendelor fotbalului trăită la miezul nopții nu are preț! Cu ocazia acestui eveniment, vizitatorii vor putea vizita Romanian Room, Experience Room, International Room și Interactive Room.

Biletele sunt disponibile online sau în magazinul Muzeului.

PLANIFICĂ-ȚI VIZITA

CUM AJUNGI LA NOI?

Ne găsești în centrul Bucureștiului, pe strada Gabroveni 24.

Metrou Piata Universitatii (7 min. de mers pe jos)
Metrou Piata Unirii (3 min. de mers pe jos)

Tripadvisor

PROGRAM MUZEU

Te așteptăm aici zi de zi între 11:00 și 19:00, exceptând zilele de miercuri, când luăm o pauză. Bilete disponibile online* sau la magazinul muzeului.

Ultimul grup de vizitatori intră pe teren de la ora 18:30.

*Se percep comisioane din partea operatorului de ticketing

Programul muzeului în perioada sărbătorilor pascale este următorul:

01.05 Miercuri / Wednesday 11:00 – 16:00

02.05 Joi / Thursday 11:00 – 19:00

03.05 Vineri / Friday 11:00 – 19:00

04.05 Sâmbăta / Saturday 11:00 – 16:00

05.05 Duminică / Sunday: ÎNCHIS / CLOSED

06.05 Luni / Monday: ÎNCHIS / CLOSED

În fiecare zi, exceptând zilele de miercuri 11:00 - 19:00

BILETE

Prețurile biletelor pentru un tur prin cele 5 niveluri de experiențe:

Bilet standard 49 lei
Copii 6 - 14 ani 33 lei
Copii sub 5 ani (max. 3 per adult) gratuit
Copii sub 5 ani din grupuri* 28 lei
Grup - 10 persoane Discount de 15%
Grupuri organizate oferte personalizate pe vestiar@footballmuseum.ro

*Grupurile care numără mai mulți de trei copii sub 5 ani beneficiază de alt plan tarifar. Pentru mai multe detalii și oferte, ne putem auzi la vestiar@footballmuseum.ro.

De asemenea, recomandăm ca minorii să intre însoțiți de un adult.

Bilete disponibile online sau la magazinul muzeului.

Cumpară bilete

HARTA

str. Gabroveni 24, Bucharest